Transport gratuit la comenzi de minim 250 lei
Transport gratuit la comenzi de minim 250 lei

Baita bebelusului. Igiena si tonifiere psihologica

   Felicitari! Lunga asteptare s-a incheiat, bebelusul se afla acum in bratele tale. Printre multitudinea sarcinilor care iti revin din acest moment, semnificativa este si igiena nou-nascutului. Cu siguranta ca mintea iti este inundata de numeroase intrebari, ca de exemplu: Cat de des trebuie sa-i faci baie? Ce fel de cadita sa alegi? Este necesara imbaierea zilnica? Care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmezi pentru baita?

   Multe mamici sunt timorate atunci cand vine vorba de momentul baitei. Prima baita a bebelusului este o experienta deosebita atat pentru bebelus, cat si pentru proaspata mamica. Aceasta este incercata de o serie de sentimente: emotie, teama, incredere, iubire. Nu este o sarcina usoara sa tii cu o mana, in apa, un copil care se misca si manifesta o împotrivire energică, in timp ce, cu cealalta mana trebuie sa il speli, si mai ales intr-o perioada cand de-abia va acomodati unul cu celalalt. In contactul cu apa, bebe retraieste sentimentele pe care le-a avut in mediul lichid din burtica mamei sale.

   Baita bebelusului este importanta atat pentru igiena corporala, cat si pentru tonifierea sa psihologica. Pielea curata a bebelusului este esentiala pentru sanatatea acestuia, imbaierea fiind de asemenea o experienta minunata care te ajuta sa te apropii de bebelus.

   In primele zile ingrijirea si curatarea copilului se limiteaza la spalarea locala, in special a fetei, a gatului, a axilei si a zonei scutecului, utilizand un prosop, un buretel sau vata din bumbac pe care le umezesti in apa calduta tamponand apoi cu blandete pielea sensibila si catifelata a bebelusului. In acest caz copilul se dezbraca treptat, de la mijloc in sus, sau de la mijloc in jos, atat cat este suficient pentru fiecare zona in parte. Ulterior se trece la baia propriu-zisa.

O igiena potrivita a nou-nascutului presupune imbaierea de 2-3 ori pe saptamana. De altfel, se recomanda ca baia sa se faca la aproximativ acelasi moment al zilei. Astfel facandu-se trecerea de la zi catre somnul de noapte.

Temperatura camerei in care se face baie nu este nevoie sa fie mult mai ridicata decat in mod obisnuit. In practica s-a dovedit ca intr-o camera incalzita in prealabil la 22 grade, in timpul baitei, datorita aburilor temperatura va creste cu cel putin 2-3 grade, astfel incat incalzirea in prealabil poate deveni inutila. Deci temperatura ideala ar fi 24 – 26 de grade.

Nivelul apei trebuie sa fie ales astfel incat sa permita sugarului sa atinga cu piciorusele fundul caditei fara sa acopere in totalitate buricul – este un nivel de aproximativ 10 cm. Temperatura potrivita pentru baita este individualizata pentru fiecare sugar, insa aceasta nu trebuie sa depaseasca 37-38 grade Celsius. Copilul care are puncte de sprijin, respectiv un suport in cada se va simti mai in siguranta si nu va protesta deloc. Este foarte utila prezenta unui termometru pentru baie. Sau pentru ca totul sa decurga mai usor, puteti achizitiona o cadita de baie cu termometru, suport si recipiente pentru sapun si sampon.

   Baia, in sine, poate reprezenta o rutina, dar ea devine, in timp, momentul de rasfat al micutului. Cel mai important este sa pregatiti toate cele necesare baii, inainte de a incepe baia propriu-zisa:

a. Pe pat/masuta de infasat, pregatiti hainute de schimb, curate, uscate, calcate: body, costumase etc.

b. Prosoape sau finet moale, pentru a absorbi umezeala de pe pielea bebelusului 2-3 bucati

c. Produse pentru masajul copilului

d. Samponul de baie, sapun special pentru bebelus

e. Ser fiziologic –pentru curatarea blanda, delicata a ochilor si nasului

f. Pampers, pungi si cos pentru colectarea deseurilor rezultate dupa baie

g. Cadita, cosul pentru rufele copilului (care va avea obligatoriu circuit separate de cele ale adultilor)

h. Termometru de baie, produse pentru dezinfectia caditei

   Baita trebuie sa devina un moment de relaxare zilnica, o placere pentru intreaga familie, un moment al jocului si al descoperirilor, o rutina extrem de utila pentru tanarul de mai tarziu, atat de necesara pentru o igiena corecta.

   Așadar, suntem gata de baita!!!

 

 

Roxana Barbu

Lasă un răspuns

WhatsApp Contactează-ne pe WhatsApp